Dumnezeule, tu nici n-ai înțeles până unde
te ucide omul pe care-n Bethleem îl colinzi.
Strămoșii mei stau în tine la foc
și se uită-n oglinzi să te cunoască,
așa cum ochii mieilor triști, înfipți într-un loc,
merg desenându-te în firele de iarbă.
Dar nici unii nici alții n-au aflat lămurit pentru ce exiști.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.