AMICULUI MEU ''Gion''
Marea cu talazurile lumea cu necazurile!
Sau,La mer avec ses vagues,le monde avec ses blagues!
Ei, da, Gion!... Academia este oarbă ca toţi orbii...
Declarămu-ne-mpotrivă-i şi strigăm urbi et orbi,
Că ctitoriceasca ţâfnăi dă brânci p-un povârniş,
Care-o duce drept la baie...E un fel de va t' fair' fiche,
Ce se face cu-atât brio,cu-acel sans-gen', ma parole:
Cum un Kubelik ar face-opizzi când coarda de sol,
Cum pe piano mica Cionca,acest genial copil,
Cu drăguţele-i mânuţe,ar obţine-un triplu tril...
Dar, pe sfânta pomenire-areposatului blajin!
Pe-a lui clasică-adiatăde blagocestiv creştin!
— Înțelege fiecinecum e Take-Anastasiu
Of! Tecuciu! — nimeni nu vede,cum-că niente non va piu!
Cum ritos s-ar zice-n limba lui Alighieri Dante?
Încetați nebunul scherzo!treceți într-un demn andante,
Sau lasciam' ogni speranza tocm-acuma-n toiul verii,
Cum s-ar zice-n bella lingua a lui Dante-Alighieri!
Ctitoriceşte mendrepot în fine să dea greș,
Ctitorul chiar dacă-i omu' la-și ciopli de tout bois fleche
Sau ca Bosco, de celebră,europeană amintire,
S-aibă mii de buzunare și -pe plac -c-un sul subțire —
Să-ţi slujească la comandă— scamatoricesc tertip —
Peste Milcov cum s-ar spune,din același singur șip —
Orice fină băutură bere, vin, rachiu sau bragă...
Dar, per Bacco! spune-mi oare,unde suntem, frate dragă?
Ce comedie-i aceasta?Bine! ştiu o-academie
E sufficietemante rimă la scamatorie
Și-așa dar și prin urmare,pe Minerva și Apollo!
Ctitorul Mitiţă Bosco-lvom numi de-acuma-ncolo,
Și turbați aplauda-vom trucurile-i fel de fel:
Bravo! secretar perpetuu,eternel! sempiternel!
Și promit c-o să petrecem bine... A, dar sapriști:
Domnii mei, nu cumva oare v-ați jurat a mă prosti?
Auzi hal de ctitorie?— ctitorie-boscărie,
Alandala coconara!halima, nu istorie!
Bietul Dună răposatul,mare-al vremii caraghios,
Dac-ar mai trăi, Mitiţă Bosco l-ar lăsa pe jos!
Auzi, xenamoraseală!Auzi lume! mais pour sir,
Nu mai e ramolisire— c'est du cretinisme pur!
A! dar imortalii noștri sunt copilăriți cu totul!
De s-o apuca Mitiţă, să le cânte cu fagotul,
Mâni, le vine fantezia să pornească chi lo sa?
O chindie, un macabru terza-perza hop șașa!
A! mi-ar trebui-nțeposul stylum al lui Juvenal,
Nu penița mea cea boant și condeiul meu banal,
Sau măcar, dacă n-am stylum, de-aș fi,avut măcar noroc
Să posed și eu ca Lica Brândușel ac de cojoc,
Şi să mursic și să ustur imortalele mumii,
Ce cu schepsis și cu tropos papă sutele de mii,
Pe când pentr-un biet teatru — ierte-l Domnul pe-Aristia
Fondatorul! sau mai bine,nouă, ierte-ne prostia! —
Pe când, zic, pentru teatru, prăpădit că vai de el,
Cum am spune vechi-grecește hlemande marel to del
Nu putu' găsi ministrul supereminent Haret,
Nici măcar lescaie frântă în mirificu-i buget,
Ș-ăsta, când? când, Melpomeno?când, o Thalie română?
În momentul când Teatrul se găsește-n fine-n vână,
Și când soarta, dup-atâtea tribulaţii în zadar,după un ursuz, se-ndură
Șă-i trimită un veinard,pe amicul meu Sihleanu,pe veselnicul Potan
Noul gheneral director...Ma parol' c'est. patant!
A! dar nu sunt prepuelnic,nici hapsîn mațe pestrițe!
Hipersensibilitatea ramoliței jupâniţe
Ce se cheamă-Academia,n-aș voi s-o iritez
Cercetez fără de-a crede și crez făr-să cercetez...
Mai la urmă"frunzuliţă lobodă..." ce-mi pasă mie
De teatru-comedie,boscărie-academie?
Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii? un gag, ca Galilei,
Să caz jertfă la prigoană ad majorem gloriam Dei
Ca să strig e pur şi muove!?Nu că nu pot je n'veux pas!
Am copii, nevastă, soacră,sluji și griji Kai ta ;
Sunt micuț și slab, n-am slujbe! struggle for life, amicul meu!
Numărul stultorum nu voi să-l mai augmentez și eu;
Să pornesc campanii stranii cu armure rococo,
Stranii pe cât de bizare— deci rămân tot statu-quo:
Nu sunt eu nebun, în versuri lungi de șaisprece silabe
Să contrariez acuma pasiunea unei babe;
Că-l iubeşte pe Mitiţă Academia bătrână,
Lasă să-l iubească, dac-a apucat-o el la mână!
Astfel dar, să nu te superi că grăbesc a încheia;
E și vremea, vorba lungă prea mult spațiu văd că-mi ia...
Și-apoi, mi-a fugit și Muza— perfidă și insipidă —
Scuză-mi, Gion, acest pripelnic indigest, olla podrida!
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Ion Luca Caragiale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.