Într-o ţară unde Visul e stăpân peste Durere,
Într-o ţară de văzduhuri adumbrite de amurg,
Sus pe-naltele terase, peste care zboruri curg,
Freamăte fâlfâitoare într-un fluviu de tăcere,
Leda mai visează încă minunatul trup de pene,
Lebăda ce nu dispare de pe cerul legendar...
Şi iubirea-i cere încă zeilor înalţi, ca dar
Mângâieri înaripate dulci ca fluturări de gene.
Iată-o, albă, cu penetul de zăpadă nupţială,
Pasărea atotcurată, nepătată de iubiri,
Cum îşi lasă lin, în zboru-i visător de năluciri,
Crinul gâtului subţire pe a penelor petală.
Şi fecioara îndrăzneşte braţe dornice să-ntindă:
În amforă ei de-argilă pieritoare, vie vrea
Să culeagă înflorirea de lumină şi de nea
Ca din smulsele avânturi, roză vântului să prindă.
Dar lăsând pământul jalnic şi iubita ce se miră,
Pasărea născută pentru siderale cununii,
Îşi ridică hieratic spre-ale stelelor domnii
Aripile nălucite, arcuite-n chip de liră...
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.