Lăsând colibă şi părinţi,
Ţinând cuţitul între dinţi,
Cu dor de sânge-n ochi fierbinţi,
Vom înota departe.
Zărit-am, azi, străin catâr
Ce s-a oprit pe-al mării larg,
Căci vânturi nu-s, şi nu se sparg
Talazuri moarte.
Spre el ne-om duce câte doi
Cu valuri verzi pe umeri goi...
În juru-i se va naşte roi
De duşmănii cumplite.
Şi când aprinde luna jar,
De pupă joasă de stejar
Ne-om agaţă, izvorând rar
Din ape potolite.
Tăcuţi, ne vom ţârî pe brânci,
Cum şerpii se lungesc pe stânci,
Şi-n clipa liniştei adânci,
Urlând, sări-vom gloată.
Din pradă, voi, nimic să-mi daţi! -
A voastră fie! Răsturnaţi
Ducaţi şi piaştri număraţi,
Din lada punţii ude.
Răpi-voi doar o fată: ea
Să tremure de teama mea,
Dar dornică să mi se dea
De groaza mării crude.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.