Îmi stai în mugurul fiinţei tale
Cu sănii mici şi ţări că piersici crude
Şi te-arcuieşti din creştet până-n sale
În jocul nou ce-ai învăţat cu trude.
Din soarele care-a trecut prin ţine
Păstrezi pagan un pârg de primăvară,
Şi razi, în braţul ce te strânge bine
Cu dintîi albi şi ascuţiţi de fiară.
Eşti numai trup, dorinţa şi-mplinire,
De ţine nici un gând nu s-a legat,
Şi vremea - lipitoare azi subţire -
N-o simţi de piept rotund cum te-a muşcat
Dar eu o simt, simt clipă cum se schimbă.
N-am împlinit întâiul tău sărut,
Mireazma lui e încă pe-a mea limba,
Când trupul tău pricrul şi-a pierdut
Amanţii sunt sculptori sculptând în apă,
Tubirca niciodată nu se-ncheagă.
Ce-i pieritor că fum albastru scapă.
Sunt blestemat să te doresc întreagă.
Din ţine vreau să fac în piatră sfânta
Un torso sfânt, strălucitor prin timp
Doar ce-i etern în sufletul meu cânta;
E praf al morţii tot ce nu-i Olimp.
Te vei topi, san al iubirii, mâine!
Tu, san al artei, vei trăi rotund.
Prin apă vremii bustul clar rămâne
Cum vezi prin valul răului un prund.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.