Cu oase uriaşe, povârnişuri
Căscate-n gura iadului, legendă
De ţări pietrificate de-un descântec
Necruţător. Răpi albe şi surpate
În bolovani, vai strânse-n văgăună
Scoţându-şi la iveală stânca sură
Prin prăvăliri. Rostogolită marea
Urcând albastră-neagră cu lucire
Pe-alocurea de-argint străvechi când soare
Pieziş o prinde, străbătând prin norii
Îngrămădiţi în chip de munţi, fantastic
Răstălmăcind pe cer ce jos pe coasta
A îngheţat teluric. Singuratic
Mergeam retezînd cu pasul numai ţipăt
De pescăruşi pe valuri, numai zboruri
De vulturi grei păzind bătrâni gorgane
În care dorm cu cai şi arme regii
Veniţi prin stepe din străfundul lumii
De când nu ştie nimeni. Câteodată
Îmi năzărea că văd pe ape pânză
De luntre; câteodată, că prin tufe
De mărăcini zăresc cum se resfiră
O turmă de oi negre sau de capre
Sus căţărate-n stâncă. Dar pustiul
Fără sfârşit al malului şi-al apei
Mă prididea şi tânguirea mării
Tomnatice şi nesfârşirea stepei
Deasupra, presimţită pe podişul
Golit de rod ce-aşteaptă vântul iernii
Cu vuiet surd în sufletul Dobrogii.
Umblam pe ţărm. Departe în şir tainic
Porneau tăcut movile migratoare
În nemişcare stranie către Asia.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.