XVIII.
Te-am regăsit, de mintea-mi cu-atâta mai aproape
Cu cât credeam, Ascunso, mai mult că te-am pierdut.
Erai aici, în suflet, Profilul cunoscut
Mai lumina cu umbra lăsatelor pleoape.
Cum am putut să-ţi caut pe cer, pe câmp, pe ape,
Nepieritoarea urmă, când trebuia tăcut
Doar să m-aplec în mine puţin, să fi văzut
Înalta strălucire ce-n lume nu încape.
Te-am regăsit aceea de ieri, de totdeauna.
Cu chip de muritoare şi gând nemuritor.
Ce laudă mai sfântă să născocească strună?
Şi-acum, când ştiu că viersul din suflet nu-mi mai pleacă
Şi-n albia lui cântă curatul său izvor,
Pe veci de-acuma poate şi lira mea să tacă.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.