Cu legănări de pântec ca o lună
Alunecând sub gingaş val de nor.
Îşi mişcă rar, din umăr la picior,
Perfectul arc ce ritmic se înstrună.
Şi se destinde iar, tulburător,
Când surd tambura monoton răsună...
În juru-i gloata hanului s-adună
Cu pofte şi sudălmi de călător.
Dar cântăreţul orb cu turban verde,
Cum suflă lung în flaut ascuţit,
Grozavul alb al ochilor nu-l pierde
Pe faţa ei, ci lasă-ntors, să-l fure
Prin suflet scări de sunet, adâncit
În jocuri de imagini tot mai pure.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.