Te caut în ploaie și te strig fără glas,
În umbra cea veche din timpul rămas
În ochii mei cântă doar dorul de tine
Și-n suflet îmi umbli printre ruine.
Când buzele calde le simt fremătând
Și inima-n piept o aud iar bătând
În lacrimi și-n vise te prind și te cânt
De-a pururi mereu până-n tristul mormânt.
Ce mare iubire e această speranță
Născută din dor și-un capăt de zdreanță
Ce-a rămas acolo într-un vis efemer
Cu tine mereu în gândul stingher.
Oh vino, iubito, să te respir în bronhii
Un petec de cer și potop să-mi mai fii
Pe cerul din mine sunt același doar eu
în jos doar ruină, și-n sus Dumnezeu.
vezi mai multe poezii de: roryta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.