Mi-s grele articulațiile de timp
Vopseaua-mi, se cojește pe la colțuri
Cheița nu a mai întors-o vre-o copilă
Iar arcul îmi vibrează în rugină
Abandonat, pe raftul prăfuit
Uitarea se așterne peste mine
Eu cel folosit în jocuri și iubire
Acum sunt degradat și izgonit
Aștept, dar oare ce mai pot spera
Gunoiul mă așteaptă cu ardoare
O simplă jucărie , în uitare
La aruncare condamnat de soarta mea
E de prisos să mai întreb acuma
Tot de prisos, mi-e chiar să mai și sper
Când timpul mă admiră-ncet cum pier
Eu ignorat și vechi și prăfuit.
vezi mai multe poezii de: AlinD
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.