Până şi strigătul de durere nu se aude,
rămâne ca o pasăre mută
suspendat în golul dintre adevăr şi minciună
pe care oamenii îl ignoră.
La începutul lumii cuvântul îşi dăduse sieşi întâietate,
Dumnezeu şi oamenii l-au respectat
punând în el întregul deznodământ
ce dansează pe sârma dintre trecut şi viitor
şi trece pe deasupra capetelor noastre
ca o rază de lumină.
După un timp ne-am convins cu toţii
că nu putem şti niciodată
dacă sensul în care mergem
este cel nimerit.
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.