Iar pun paharul violet la lin*
Ca mustul cel spumos să îl adune
Și când aproape-aproape este plin
Eu îi înalț culoarea lui de prune.
Se-amestecă mirozna grea de nuc
Cu gustul dens și lipicios de poamă
Când trebuie din nou ca să mă duc -
Străinătatea spre-asfințit mă cheamă.
Așa beau must de ani și ani la rând
În vise cum visau corăbierii
Și plescăiam iar buze umezind
Că din americi ori că din siberii.
Puternic visul totuși e în om
Minuni poate să facă-n duh și minte
Că poți aievea a vedea un pom
Pomeni pe care-atârnă de cuvinte.
Când el, de fapt, n-a dovedit a fi -
Prea repezi despărțirile-s în lume
Și-aștept ca și naivul doar o zi
În care visul s-a-ntâmpla anume.
Iar până când paharul plin cu must
Îl iau ștergându-i spuma stânjenie
Încă odată-n toamna mea să gust
Ce dulce este o copilărie!
*LIN, linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă
sau de beton în formă de jgheab,
în care se adună și se storc strugurii.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dragii mei! Mulțumesc pentru vizitarea toamnei mele și pentru frumoasele cuvinte lăsate aici.
bragagiu (autor)
marți, 20 octombrie 2015
E randul meu sa ma alatur celor care te apreciaza...
viorica
marți, 20 octombrie 2015
Superbe versurile tale! Savuroase chiar ca mustul de care vorbesti! Multumesc pentru minunata lectura!
andreionthepoetry
luni, 19 octombrie 2015
Felicitari Victor!
ioana
luni, 19 octombrie 2015
Frumos.. Fii binecuvântat !
M Horlaci
luni, 19 octombrie 2015
Foarte bine aranjată Bravo, am primit o plăcere citind-o!
papamirel
luni, 19 octombrie 2015
Frumoasa poezie, mi-a placut cursul ei usor...
daniel
luni, 19 octombrie 2015