Flămândă luna se frământă
Rupând din foame rana ei,
Cu urletu-i ce nu cuvântă
Îneacă ceruri, frânge zmei.
.
Adună fluturi de prin oase
Își spală-n tuș durerea ei,
În gleznă îngeri mov își coase
Uitând de humă și de zei.
.
Ochii ar vrea să și-i ascundă,
Să doarmă numai cu-mprumut
Să bea din vis doar o secundă
Să-i plângă osul orb și mut.
.
Sub răni adoarme cu flori în piept,
Între aripi de mătase
O leagănă dorul alb și fiert,
Rana-i sfântă blând o coase.
vezi mai multe poezii de: dorinda
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.