prunc
pe când
prin străvezimea unghiilor
ca prin nişte lentile
urmăream probabil mişcarea
propriului meu sânge
propriei mele vieţi atât de inconştiente
încât
mai eram aproape ca nefiind… –
mirare Doamne
tocmai de unde poţi face să pornească un poem – din încă
aproape nefiinţa omului…
vezi mai multe poezii de: Leo Butnaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.