Eram hoinar spre soare. Părul meu
prin piscuri învață blândețea.
Flori de măceș mă ispiteau din râpi
sălbatic să le sfâșiu tinerețea.
Pământului voit-am să mă cânt
pe harfa mea - și ție - pădure
Dar nu putui vai nici un sunet clar
să-i smulg cu degetele-mi dure.
Treceam prin ghimpii de măceș - și apoi
flori rupte s-au înfipt nebune
în mâna mea ; și sânge-n picuri grei
cădeau răsunător pe strune.
În soare stâncile sclipeau din solzi.
Miros de caș venea din stână
Cântec curat smulgea din coarde vechi
Viața ce-mi curgea din mână.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.