Clădită din nisip, din piatră de nisip,
această catedrală dăinuie în vânt.
N-o clătina nimic, nici zbucium din pământ,
nici focuri din înalt. Privind-o-n noapte
prin constelații parcă însumi mă-nfirip.
Prin veac cândva s-a dezbrăcat de schele
făptură de nisip, biserică ce e,
o taină-a ei prin vremi să tâlcuiască.
Temei aflând în câmpul dintre stele,
ea n-are unde să se prăbușească.
Celest în sine cumpănită, biruie
în timpul-vânt, și-acolo sus, mai sus de vânt.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.