Cremene, bazalt e totul. Blocuri
drepte stau în noapte, cu temei.
Pe străvechea stradă că-ntr-o matcă
grele curg miresmele de tei.
Din reverberații simți cum ziduri
foc de zi în ele mai cuprind.
După steaua care-n beznă cade,
din ferestre - albe mâini se-ntind.
Zborul bufnitei e cald și-i moale.
Și te-ntrebi prin întuneric ce-i.
Sub o poartă-n loc de gură - simți în
gură nestemate de cercei.
Cremene, bazalt e totul. Blocuri
drepte stau în noapte, cu temei.
Pe străvechea stradă ca-ntr-o matcă
grele curg miresmele de tei.
Sec și sterp, oricum ar fi, își are
și orașul rodnicia lui.
Din semințe ce-au căzut pe piatră
în piețe au crescut statui.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.