Câmp alb. Descinde-ntrupat din funingei
un corb. Îl vezi, fetița mea, Ana?
În toamnă pe-aici se stingea aurie povestea,
țâșnea veverița, cădea castană.
Corbul își măsură pasul, scrie-n zăpadă
nou testament, sau poate o veste cerească,
pentru cineva care ar trece prin țară
și n-a uitat de tot să cetească.
Noi, oamenii, noi am uitat.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.