În străinătate-mi, pământean în lacrimi, stau de veghe
lângă vatra mea de patimi. Suflet prăbușit în humă
ca în perne -nici o veste - de odihnă nu-mi așterne.
Nu cu ochii mai privesc - hotar - poiană.
Cât în preajmă, pretutindeni, printr-o rană. Iscodesc prin văi,
prin larga-mpărăție, vreo făptură de mai este - să mă știe.
Chem spre miazăzi și noapte, n-am răspuns.
Să ard singur, orice zare să mă-nfrângă ursitoarele-nceputului
m-au uns și, tânjind, să-mi scape clipa
când o stea sare,
ca spre-o altă lume, să se stângă
și să-nvie-n picurul din geana mea.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.