Întruchiparea în lut de Romul. Ladea
Numai despoiată de veșminte
să ridici, prietenă, rodia
din panerul de-argint, când ne bucură
prielnică zodia.
Numai astfel să consimți
în inima fructului să-ți adâncești
patima albilor dinți.
Numai astfel vădindu-te,
cu gleznele tu să dezmierzi,
alte dăți, buruieni și pietre și ierburi.
Poartă-ți, tânără, adevărul
pe unde se-nalță aracii,
prin vie, căci numai așa
te pot vedea și copacii
clipind din pleoapele verzi.
Doar despoiată de orice veșmânt
să umbli prin rariști de veac,
prin holdele coapte, prin crâng, la izvor.
Numai astfel să calci pe mușchiul-covor
înfruntând primejdia șarpelui
cu gândul că șarpele este de leac.
Sunt multe încă potecile
spre ținta-alinării,
dar numai de orice veșmânt despoiată
- pierdut adăstând într-o rană -
vreau, întruchipare de vis, să te văd
prin văile mele pe calea-nserării
sau ziua mergând prin Eden la fântână.
Numai așa, la capătul drumului, urmelor,
se-nvederează în calma oglindă a lacului,
în ochii bătrânilor aștri,
legea pământului, tiparele, rarele,
întruchipate în sânii cari nu dezmint
rotunjimile urnelor
și-n rodii cari nu dezmint
rotunjimile sânilor.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.