Tot ce trăiește poartă un semn
de timpuriu, ca un dar.
Dacă n-aș fi poet
aș fi haiduc și tâlhar.
Slab și mic, totdeauna erou
printre ștrengari, pe subt gard
adesea, foarte adesea, mă-ntorceam
acasă cu nasul spart.
Când vedeam pe mama speriată,
cu gura în sânge îngânam, pitic:
"Nu e nimic, m-am lovit de-o piatră,
mâne nu se mai vede nimic".
Și-acum că s-a stins
clocotul din zilele acele,
o putere neliniștită
s-a răspândit în poemele mele.
Cuvintele se împreună în snopi de aur,
și-n fiecare vers, fără sfârșit,
se răsfrânge îndrăzneala vechiului
rupe-coate, și frânge-ceafă-ndrăcit.
Ca și atunci sunt îndrăzneț și mândru
doar altfel m-arăt când felul mă-mpinge;
altădată mi se zdrobeau gâtlejul și gura,
azi am sufletul întreg în sânge.
Astăzi - nu către mama, ci spre mulțimea,
ce râde străină, zic:
"Nu e nimic, m-am lovit de-o piatră,
mâne nu se mai vede nimic".
Din poezia rusă
Serghei Esenin (1895-1925)
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.