Aprilie era moale. Stele calde mai nășteau prin preajmă.
Și marea Dumnezeu și-o dibuia.
Zarea și muntele și focul. Făpturile purtau în piepturi
ce inimi, încă de lumină, prin tot locul!
Vedea acolo între patru râuri leul și mioarele.
Nimic nu-l laudă mai din adânc decât izvoarele.
Prin crengi de pini sunau atomii și păunii,
și aripi nevăzute s-auzeau în poarta lunii.
Un gureș și obștesc descânt era, pe-aproape și departe.
Iar El privea. Pe tine te văzu de-a dreapta mea, înaltă,
dumineca aceea bucurându-mi. Și-a zis: Sunt bune toate foarte!
Ne tulbură chemarea unor ierburi. Ne cerea văzduhul.
Un fluviu de sânge-n seară se trezea - mistuitor
arzându-și malul... Noi aripi nu aveam, dar umerii -
gata erau umerii de zbor.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.