M-a bătut gândul cu biciul
peste amintiri. Pământul
l-am bătut să caut leac
pentru rană de oftat.
Căutând măcar un strop,
n-am găsit în lume ioc.
M-a mințit bătu-l-ar vântul
și-am fugit mâncând pământul.
M-a bătut gândul și ceasul
mi-a bătut prin timp. Lăsatul
secului s-a dus demult,
eu cu lacrimi grele plâng,
că nu-i leac pentru bătaie
de la gând și vâlvătaie,
inima când toată arde
scânteind în tine hoarde.
Mi s-a pus un junghi în coastă,
cea de la Adam lăsată,
Ori de dor ori de urât
ori de foc neostoit.
Mi-a trecut pragul la casă
dorul. L-am poftit la masă,
i-am pus un pahar cu vin
și la fund puțin pelin
să simtă și dumnealui
ce lasă în urma lui.
Mă îmbăt cu apă rece
că-n curând de dor mi-o trece.
Cum să-mi treacă când nu e
leac de dor și iubire?!
M-a bătut vântul cu parul
și mi-am plâns în pumni amarul
vieții care mă tot duce
pe cărări necunoscute
și mă poartă printre spini
încălțată de destin,
Cu lungimea drumului
și praful pustiului.
Omul care-i om se duce
noaptea în casă să se culce.
Eu n-am pat și n-am nici masă
de când doru-i dus de acasă.
M-a bătut viața cu spini
și-mi stau pe suflet haini.
Mă înțeapă și mă mușcă,
mi se prind de gând, căpușă.
Strig spre cer dar nu m-aude,
e-nalt cerul, n-am de unde
să mai scot zile să-mi pun
peste inimă alt drum.
vezi mai multe poezii de: ileana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.