Nu mă împac cu depărtarea;
mi se pare la fel de înșelătoare
ca o apă adâncă.
Tânjesc mai degrabă după rana
unei amintiri decât
după promisiunea unui vis.
Știu totuși că spinii
nu pot fi altceva decât spini.
De-aceea inimii mele îi e teamă
de tăcerea de piatră
și de cântecul de sirenă,
iar pașii mei ocolesc florile
carnivore și umbrele luminoase.
Cândva poate că distanța
dintre mine și veșnicie
îmi va părea o bucurie;
însă acum nu-mi doresc
nimic mai aproape
decât zorii gleznelor tale…
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.