Mama e crucea din altar
Ce n-aș da să-ti sărut mâna,
Ce n-aș da să te privesc,
Azi mai mult ca-ntotdeauna
Vreau zâmbetele, ce-mi lipsesc.
Vreau gândul tău de Om sadea,
Să-ți fiu elev-n știința vieții,
Să mă îndrumi, din nou, aș vrea
Cum se-ndrumă toți băieții.
Și din noianul de poveți,
Aș putea să-ți scriu o carte,
Te-aș mai iubi încă trei vieți
Și iar așa, tot mai departe.
Cât trăim dorim de toate,
Timpul nu este suficient,
Vrem mai mult și peste poate
Și chiar uităm ce-i evident.
Evidentă e farsa morții,
Momentul când ne despărțim,
Ne lăsăm în voia sorții
Și nu știm ce-o să pățim.
Îmi ești soarele din nori,
Sfetnic iubit și solidar,
Rază scursă peste flori,
Mama-i crucea din altar.
Autor: Gabriel Stănciulescu
vezi mai multe poezii de: Gabriel Stanciulescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.