Simt elanul cum se frânge
Ca un băţ uscat de tisă
Şi prin mine o lupoaică
Stă cu gura larg deschisă...
Are ochii plini de fiere,
Dinţii ei rânjesc ciudat...
Şi-ntr-un copârşeu de frasin
Eu mă văd întors în sat.
Mama plânge, se jeleşte,
Păru-şi smulge neîncetat
Că se stinse felinarul
Fiului ei minunat.
Nu-i nimic, măicuţă bună,
Viaţa-ntreagă e un vis,
Şi mă-ntorc în primăvară
Chiar prin floarea de cais...
Să mă rupi din rămurele
Şi ca ieri, măicuţa mea,
Să pui floarea la ureche
Când te duci pe la cişmea.
Şi când te vede vecina
Că porţi doliu pe pământ,
Tu să-i spui, măicuţă bună,
Că din cer un vis s-a frânt
Şi că fumul lui albastru
A căzut pe casa ta
Cum căzu trăznetu-n vară
Jos, în nucul din vâlcea.
Nu mai zice alte vorbe,
Lasă totul cum a fost,
Nu aprinde amintirea
Într-o pierdere de rost.
Dar de întreabă fata popii
Când vine la casa ta,
Să nu verşi o lăcrimioară
Că se prinde, mama mea.
Ei să-i spui că-s tare bine,
Că-s voinic şi năzdravan,
Dar m-a detaşat destinul
Peste mări, peste ocean,
De sărutul ce mi-a dat,
Roag-o să nu-i pară rău...
Că pe veci îl port cu mine
Chiar pe fund de copârşeu.
Apoi, vorba ta mieroasă
Lin, întoarce-o spre viţea...
Dar nu scoate-o lăcrimioară
Că-mi faci rău, măicuţa mea.
Sâmbătă, în geana zilei,
Când te duci la cruce-n sat
Pune paltonul de lână
Ce din bursă ţi l-am luat
Când din ochii îţi pică stele
Peste lutul brun-verzui
Spune-le că uzi sfioasă
Liliacul ...nimănui.
24.01.2016
vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dragă confrate Nicolae! M-a încântat că se aude un ecou al „Mioriței”. Iar „Miorița”, cel puțin pentru mine, este Evanghelia poeziei românești. De când am acces la versurile D-voastră(de când ți-ai pierdut majusculele), am observat cu bucurie că scrii din suflet, nu din minte, lucru foarte rar azi. Dacă la majoritatea poeziilor de pe site nu ajung nici la mijloc cu cititul, aceea că scriu atât de mult aici înseamnă ceva pentru mine. Cea mai mare bucurie a poeziei mele o socot compunerea. Laudele m-au lăsat și mă lasă rece. Nu spun că nu-i plăcut să ai comentarii, dar bucuria nu se repetă. În ultimul timp mi-a apărut o nouă bucurie - prelucrarea poeziei. Olmazul, dragă Nicolae, nu devine diamant prețios până nu e șlefuit. Sper că valul de cititori a trecut și puțini or să citească ceea ce ți-oi scri. Dacă aș avea posibilitatea de ați scrie numai pentru ochii dumitale, aș scri mai mult. Boala pe care o ai este neprelucrarea versurilor. Că le scrii din suflet e minunat, nici vorbă, dar învață-te și să muncești cu adevărat. Nu-ți voi analiza tehnica poeziei de aici(sunt câteva locuri slabe), dar hai să privim un loc.
Spune-le că uzi sfioasă
Liliacul ...nimănui.
Nu te supăra, dar „sfioasă” e ca șaua pe vacă. Acea doamnă face un ritual, dând de înțeles că-i pentru un străin. De ce dar s-ar sfii? Cred că aici e nevoie de un cuvânt legat cu religia ori ritualuri mortuare - smerită, pomană etc. Nu doresc să enumăr nenumăratele cuvinte care sunt. Detaliile sunt foarte importante pentru autor(cel puțin). Iată un exemplu dintr-o poezie precedentă a dumitale. Șoimul a înhățat lebăda și a dus-o. Cel mai mare șoim poate înhăța un iepure ori o rață. Lebăda e cea mai grea pasăre zburătoare. Fleac? posibil pentru cititorii de azi care din insistența „poeților măreți” de azi nu mai iau în seamă nici cuvinte, nici idei, nici suflet, nici frumusețe... Dar pentru tine sper, ca pentru un poet talentat asta ar însemna ceva? Fii tu criticul tău cel mai nemilos și totul va fi bine. Cu stimă Victor Bragagiu.
bragagiu
marți, 26 ianuarie 2016
Va multumesc pentru popas...
Cu drag...
ROLEA NICOLAE (autor)
marți, 26 ianuarie 2016
O poezie expresivă care ne transmite emoţie.
estera
marți, 26 ianuarie 2016
Până la lacrimi m a impresionat această poezie. ..
mirimirela
luni, 25 ianuarie 2016
Bine ati revenit :)
Minunata poezie :)
ali
luni, 25 ianuarie 2016
Un poem pe care îl apreciez la superlativ, prin care se întrevede talentul poetic
balan
luni, 25 ianuarie 2016
Offf, Rolea , ce emotionanta poezie ! Te intristeaza dar te si alina totodata prin indemnuile de a trece peste durerea cauzata de moarte ...ea fiind doar o plecare temporara, urmand o revenire la primavara , prin floarea de cais. Foarte frumoase ganduri ...
Ma incurca putin: "pune paltonul de lana "...Ce zici de: " Imbraca haina de lana /ce din bursa mea ti-am luat "...E doar o mica sugestie ca sa ma iau de tine , numai acolo am gasit portita,:))....Poezia e minunata , o pun cu usurinta alaturi de Miorita !
Te atept sa mai picuri miere pe veninul sortii :)
Felicitari, Rolea cel nazdravan :)
Adina Speranta
luni, 25 ianuarie 2016
Superbe versuri! Felicitări!
Nelu Preda
luni, 25 ianuarie 2016
Un poem patrunzator, fiecare cuvant pus acolo unde trebuie...Felicitari
ira minciuc
luni, 25 ianuarie 2016
Emotionanta poezie plina de frumusete...foarte frumoasa!
Cu drag si pretuire.....
danab
luni, 25 ianuarie 2016
Felicitări Nicu pentru frumuseţea şi delicateţea acestui poem!
duna alin
luni, 25 ianuarie 2016
Aceste versuri au o frumuseţe devastatoare
Angela
luni, 25 ianuarie 2016
Confrate, Rolea. Frumoasa poezie, merge la inima !
Jos pălăria in fața ta !
M Horlaci
luni, 25 ianuarie 2016