S-a spus de-atât de multe ori “Mi-e dor!”,
Că n-a mai rămas dor decât pe-un rând
De poezie tristă de amor
Şi-mi este frică să-l rostesc și-n gând,
Căci dacă şi-acest dor acum se duce,
Rămâne lumea goală de dorire
Şi poate nimeni n-o să mai apuce
Să-şi strige dorul de vreo amintire…
Mai las un dor să doară pe planetă
Şi să-l tânjim cu toţii ca pe apă -
E-atât de mic, că-ncape-ntr-o poşetă.
Dar oare-n inimi poate să încapă… ?
Hai să revendicăm cu toţii dorul,
Căci el ne ţine sufletele-n viaţă,
Dar să-l lăsăm, apoi, să îşi ia zborul,
Căci şi din dor iubirea se învaţă!
Să-l folosim, dar să-l lăsăm să treacă
Prin orice om, ca sufletul să-i moaie!
Spun deci “Mi-e dor!” şi-i spun dorului: “Pleacă
Şi-n alte inimi, de pe astă foaie!”
vezi mai multe poezii de: andreionthepoetry