Îmi par un țăran,
trag plugul prin piatră,
sub vremea curbată,
nu Calul Troian.
Prin piatră și lut
respir ca un faur;
Și spicul de aur
mă soarbe tăcut.
Mi-e gândul din grâu
un zvâcnet de moară;
Răsară, răsară
grânețe pârâu!
Boiane, Boian,
semințele ierbii
își murmură cerbii
prin naiul lui Pan
Pășesc prin obscur
cu raza pe frunte,
și-n piscuri de munte
sunt ochii-mi de mur.
Din veacuri noian,
sub dealuri de piatră,
trec versul prin vatră,
și-mi par un țăran.
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc de apreciere, doamnă Lucia Eniu!
gabriel cristea (autor)
miercuri, 20 aprilie 2022
Un imn al autenticității vieții simple trăită frumos în ritmul naturii. O muzicalitate verlainiană atât de bine redată în versuri de o reală frumusețe. Binențeles, ca de obicei.
Lucia Eniu
vineri, 18 martie 2022