- Ce calzi sunt ochii tăi (parcă-s în transă!),
- Îmi pasă de iubirea ta din ei!
Chiar dacă uneori e mai retrasă,
Iar alteori împrăștie scântei.
De noi îmi pasă (că mi-e dor de tine),
De lacrime ce au udat chiar flori.
- De mâinile în care eu pot ține!
Iubirea-ți ce adesea-mi dă fiori.
- Ieri ne purtam ca simpli heruvimi!
Iar astăzi ne simțim ... mână în mână.
- Suntem ai vieții noastre ... beduini!
”Și căruia adesea-i ești stăpână”.
- Sau o trăim, de multe ori, intens!
(în amintiri ce deseori se-ascund).
În hău de zare ... orizont imens,
- În care nici chiar lacrimi nu pătrund.
Îmi pasă când exulți de sentimente,
(de care veneticii se tot râd).
- Nu-s simple vorbe ci sunt complimente!
(pe care, tot aceștia, le derâd).
- Îmi pasă când te dor brațele-ntinse!
Spre mine ... ca-ntr-un fel de rugăciune.
- Știind că doar de mine sunt pretinse!
Ca viața-n ele eu să mi-o pot pune.
Și-mi pasă foarte mult de visul nostru,
(ce l-am sădit în noi, în miez de vară).
Chiar dacă, pentru unii, pare monstru,
Noi îl trăim intens ... ca prima oară.
Brăila, septembrie 2017
vezi mai multe poezii de: spykal
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.