Plânge-o cucuvaie. După cine oare?
E târziu şi toamnă, nu e nicio floare.
Pentru cea plecată ce nimic nu cere
Numai în cuvinte aflu mângâiere.
E zădărnicie, ştiu, orişice tângă,
Las în locu-mi ploaia singură să plângă
Şi mă-nchid în mine ca un pom în ceaţă,
Nu aştept nimica bun de la viaţă.
Nu ştiu de mi-i dată înc-o primăvară,
Barem pentru draga-mi floare să răsară,
Ca să-i pun în vasul pietrii funerare
Floarea ce să-i spună dragii ce mă doare.
vezi mai multe poezii de: Mihai Beniuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.