Am disecat viaţa,
Acest magic dar,
Această mitică trecere,
Această sublimă poartă
Emoţii pierdute
Ale trecutului
Imortalizate în noi înşine
Ca într-o dioramă.
Alunec pe aripile tremurânde
Ale vidului,
Lovit de zgomotul de infern
Ce a ucis liniştea clipei.
Recunoştinţă eternă celui ce
S-a pogorât în iad
Pentru a salva simpli păcătoşi,
Oameni rătăciţi în banal.
Amintiri de gheaţă
Mă trezesc
Într-o nouă viaţă...
Spiritul lui Pessoa
Priveşte grav asupra omenirii
-Aceeaşi metafizică
De neînţeles,
Parfumul proaspăt
Al trupului tău de nimfă,
Magia contopirii,
Un cristal spart.
Flăcări imense
Cuprind omenirea,
Balauri cu capete
Duble
Rătăcesc pierdut,
Ca un orb mergând cu paşi tremuraţi
Într-un blestemat labirint,
Mă trezesc agitat, îngrozit,
Se spune
Că din pământ am fost zidit.
Da, din pământ,
Din lut cu sânge strivit,