Spre ceruri ai întins a ta plecare
în brațe nu mai pot să mi te țiu,
Atrofiate sunt de nemișcare
Le voi tăia la osul sângeriu.
Din cioturi îmi vor crește aripi caste
Voi evada dintr-un lumesc menaj
Voi devora trecuturi, negre straste
cu fiece mișcare de penaj.
Dar vai, ajuns acolo, lângă tine,
n-o să mai pot în palme ca să țin
o inimă, ce știi că-mi apartine,
dar care cu iubire ți-o închin.
Nu-ți voi putea întinde a mea palmă
ca să citești al drumului destin,
că viața fără tine e o șalmă
dictată de trecutul cabotin.
Nu-ți voi putea culege infinituri
într-o coroană să le împletesc,
căci tu rămâi regina peste mituri,
ești Absolutul gândului lumesc!
N-o să mai strâng în ale mele palme
Speranța unei ultimi rugăciuni
Sau pumnul să-l arat către sudalme
și vorbe aruncate de nebuni.
N-oi mai avea cu ce să țin inelul
sortit de-a mea iubire să ți-l dau,
în mod solem eu să-ți întind drapelul
interna năzuință s-o predau.
Voi fi doar zbor și aripi tremurânde,
bolnave de o frică fără leac:
Că fi-vei amazoana ce prin pânde
va urmări speranța din păteac.
Eu am facut din inima covată
Și-n ea am pus prezentul si-a’ lui pui
De vei lovi, așa, ca altădată
Ce va muri, iubire, poți să-mi spui?
vezi mai multe poezii de: blacks
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mereu frumos si plin de inventivitate vocabularul tau. Ma bucur sa lecturez versurile tale.
stomff
luni, 14 martie 2016
Frumos modul în care ai descris trăirea aceasta.
simona
luni, 14 martie 2016
Mi a plăcut ideea, blacks, interesantă și frumoasă poezie.
mirimirela
duminică, 13 martie 2016
Foarte frumoasă poezie.
Mihai_Manolescu
duminică, 13 martie 2016
am citit cu drag..
deosebita poezie,Blacks..
multumesc..
danab
sâmbătă, 12 martie 2016