Se răsucise toată pe sânul nimănui
pe dealul cel din vale
Pe duminica lui
cu țintirimuri suse
pe care noi urcam
privindu-le cu lacrimi
de trenuri, după geam
Al meu amic tăcuse
tăcuse-atât de mult
încât și azi tăcerea-i
ma care s-o ascult
Stătea țepos și mândru
cu plânsul înlăuntru
cu dealurile-afară
din clipa virginală
și-alunecând pe șolduri
de râuri late, lungi
în loc să plângi mai bine
tu ți-ai lăsa să ai pe plete dungi
al plânsului cu tâmpla.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.