Vezi, îmi spuse el,
vine un moment în care durerea
se schimbă în indiferență
și nenorocul
în obișnuință
Nu-ți mai pasă cine știe ce, ¬-
și un fel de liniște
începe să te cuprindă
Te surprinzi, îmi spuse el,
privind prin brazi, prin cai, prin ocean
Și prin alte multe
ca prin sticlă
Al tău și al fiecăruia, -
”mi spuse el,
nu se mai sprijină.
Fosta dragoste, foamea,
strigătul, îmi spuse el,
par împărțite la o cină generală
Ah, dar existența fiecărui individ, îmi spuse el
este nesfârșită și măreață
Resturile ei nu durează decât o secundă,
iar întinderea morții, nici atâta.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.