Până când și acest lucru miraculos, n-aș fi crezut
să se întâmple chiar și el.
Cum? Copilul buimac fiind și prăpăstios,
ceea ce gândeam și ceea ce visam că gândesc
să se întâmple chiar și el.
Stăteam în pat.
Stăteam în pat cum stă picătura de apă
pe o farfurie.
Picătura de apă căzută de sus.
Nu eram mirat că stau în pat.
Nu eram mirat că sunt.
Nu eram mirat că există pat.
Nu aveam timp să fiu mirat.
Nu aveam timp să fiu mirat pentru că
eram tot timpul apăsat de o spaimă :
"Să nu se crape patul și să cad jos."
" Să nu se crape țipătul și să curg
prin mijlcul lui, în jos, spre muget"
"Să nu se crape pământul și să nu
curg prin el spre dincolo,
și nu care cumva să cad singuratic
și sufocat în cerul de dedesubt".
Stam cu o jigodie de copil, ca și mine
în părăsirea obligată de părinți,
răsfățați și lăbărțați pe un divan.
Ne gândeam amândoi, și eu și el :
"Dacă se crapă divanul între noi doi
și ne prăbușim în subterane?!
Dacă se crapă și acestea și ne prăbușim amândoi
ca o privire inversă, printr-o țeavă de lunetă
nesfârșită, direct în ochiul ciclopului?"
Ni se făcea frică și greață
de toate acestea.
Ne și vedem cum cădeam de sus în jos
izbindu-ne unul de celălalt și umplându-ne
unul pe celălalt în cădere
de vânătăi dureroase.
Ne era frică să și adormim
ca nu cumva să ni se crape la mijloc somnul
și din dulcele vis să cădem
în visul cu dinți.
Frânghii plăcute erau pentru mâinile noastre
debile, -
Glasurile răgușite de alcool ale părinților noștri
burgheji.
Ridicăm prin întunericul odăii, minusculele
mâini de copil spre hohotele de râs
ale musafirilor
din camera de alături ca și cum
aș fi ținut în gură sfârcul mamei plin de lapte.
Mi-era frică să nu mi se crape în două
învălmășeala unitară, punctul în care mă aflam;
să nu am două brațe, îmi era frică
și pentru vedere să nu am doi ochi frică mi-era.
Cum, necum, nimenea nu ne-a luat în seamă.
Cum, necum, m-am trezit cu două sprâncene.
Multă vreme am crezut că toate acestea,
spaime de plod, de samânță și de icră,
sunt.
Nu-i adevărat.
Minciună.
Lepădare de muscă sub formă de punct
au fost
pe un geam.
Geam pistruit de muște
prin care zeul privește.
Și dacă-i adevărat, așa cum citesc
în jurnale, luni 22 septembrie,
că două persoane moartea și-au întâmpinat-o,
iar altele două rănite au fost
căzând într-o groapă
ce s-a deschis pe neașteptate sub ele
pe o stradă dintr-un cartier al orașului
numit Neapole;
și dacă toate acestea adevărate sunt,
cuvântul pe care-l citești, acum cetitorule,
să se crape în fața ta și tu căzând
jumătate în înțelesul lui, jumătate
în sunetu lui aidoma mie,
cel căzut în sine însuși,
aidoma mie, cel care vede vederea
nu cu un ochi, cum s-ar cuveni,
ci cu doi, pentru că fața mi s-a tăiat
în două,
și mândru catarg al mirosurilor, nasul
cu două nări vestește că Zeii
pe timpuri veneau călări pe mirosuri.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.