Mă lăsasem sedus
de surâsul cuvântului tău
cum odinioară munții
se lăsară părăsiți de mări
cum niciodată lumina nu mai plecase
spre zări,
cum niciodată sorii
nu născuseră lumina.
Ah, tu iubito!
Îmi tulburi inima, iubito,
și simțurile mi le cutremuri, iubito,
și mă faci lăsat locului
livid de dor de tine, iubito,
influențându-mi timpul scurt al gândirii
cum odinioară îmi influențase creierul
piatra filosofală.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.