- Eu, zise Iovis, încă mă mai sperii
- de crima împotriva gândacului negru.
Mă scârbisem de dânsul și-l pândeam
cu sandaua. Alerga în zig-zag
loveam în cărămidă de săreau scânteile.
Deodată gândacul s-a oprit, s-a răsturnat pe spate
și-a strâns labele de gândac și s-a dat mort.
Aici începe crima, spuse Iovis,
când dai în cel care se dă mort.
Ce scrâșnet, ce scârbă
- Stai să vezi, răspunse Capitolius
dresam un cal care de fapt era o iapă,
deci, nu avea în sine durerea castrării.
După luptă, ce crezi că făcea ?
O mângâiam și ea își băga brusc capul
cu gât cu tot
sub subțioara mea
Ce crezi ? Era un cal călin.
Ah, și eu am avut un câine pe care-l chema Mordador.
Când mă-ntorceam acasă se târa
udându-se de emoție
se târa spre mine dând din coadă.
A murit bietul de el
și, habar n-am dacă era câine sau cățea
- Pune-ți scutul pe tine
că e frig, o să ajungem, Iovi,
să vorbim până când și despre pisici.
Mâine barbarii împăroșați
or să ne mânjească mâinile cu sângele lor.
- Noapte bună, ba
- Noapte bună, ba
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.