Urlă în mine inima
ca pasagerul lucid
într-un avion ce se prăbușește
în flăcări.
Eu ard, ea urăște,
eu sunt dus, ea se duce.
E vinovat cuvântul sunt
că sunt.
Fă-mi doamne un pat
din trupul rechinului.
El să-mi fie pernă,
el să-mi devoreze somnul.
Fă-mi doamne cearceaf din omizi
din urzici, din omag.
Să fiu absorbit într-o burtă
de cristal.
O, trup în trup, moartea mea
este o floare
în mâna unei morți cu mult
mai mare.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.