Îmi pun cuvântul pe gândire
și ea se rupe strigând și urlând
O, de-aș avea o cât de câtă greutate
aș putea să zbor
Îmi pun mâna pe pământ și el se crăpă
și fug sobolii din galerii gemând
O, de-aș avea o cât de câtă greutate
aș putea să zbor
Îmi pun sufletul în trup
și el mi se lungește la vale
suferind că răul de munte
cu peștii smintiți în el
O, de-aș avea o cât de câtă greutate
aș putea să zbor
Mă așed în genunchi în fața ta
și ți se fărâmă față
de fărâmele genunchilor mei
O, de-aș avea o cât de câtă greutate
aș putea să zbor
Pun mâna pe șarpe
și el se face țărână
Pun mâna pe șaua calului
și el se face pulbere
Îți spun o singură vorbă
și tu curgi de sub ea
aidoma sângelui de sub cuțit.
O, de-aș avea o cât de câtă greutate
aș putea să zbor
Strig, și păsările cad sub strigăt
Plâng și scara se cristalizează
Încerc să stau ;
secunda se rupe neagră.
O, de-aș avea o cât de câtă greutate
aș putea să zbor.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.