șade piatră, se sculptează
Cu lumina din amiază.
șade iarbă, se-nverzește
de crivățul ce descrește.
șade mâna, se-ncingează
cu cinci degete mult trează,
și piciorul șade lung
roată mult invidiind.
Toate astea însă stau
pentru că nu sunt: erau.
pe un glob care nu stă
ci s-nvârte și aleargă
și nu știm unde aleargă...
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.