Întins pe spate stau și zic,
deasupra cu inexistente stele,
a boală de „a fi", fiind nimic e -
un fel de-al lui, printre-acele
Ce nu le știm și sunt, și-acum dansează un pas,
doi pași, trei pași și patru, vreau gerul
aripa la pleoapă trează,
păzind pupila, idolatru.
Ca să avem vederi, vedenii,
vârtejuri vii de vânturi varii,
stând în genunchi pe gheață, renii o
verighetă smulg din secularii
arbori de gheață și înalți pantofi,
ai stării de a sta, pe care,
Doamne, îi încalți făcând ce este
că era.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.