Luna bătând, înaintează, pe cerul gurii
Ajunge la dinți în curând
Și-un zgomot de smalțuri se-aude,
prelungi cuvinte
cu șapte capete,
eliberând
Treptat ajunge la buze :
nu se mai aude nimic, în tăcere
numai dârele dinților mei înaintând
se strevăd, rând pe rând.
Ea plutește un timp prin aer, și-o pasăre
își lipește o aripă de ea, se aude zbătând,
apoi nu se mai aude nimic. Desigur
de lună i s-a lipit și cealaltă aripă. Sunând,
dinții mei au ajuns, și-acum sclipesc pe cer
Sus tot mai sus, Excelsior! M-aud strigând.
Te vei lasă mușcat de ei, în curând
să-i faci lunii să treacă, triumfător.
Sus, tot mai sus, Excelsior!
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.