Mi-am întins surâsul tău peste cimitirul meu
ca o piatră funerară fumegândă
când răsare surâzândă
ieri cel de alaltăieri merue.
Hai să facem noi cei morți un loc
ca să treacă cu a lor prelungi căruțe
strașnicele ierbi verdute
și mirosul de la busuioc
Haidem noi ce ne născurăm condamnați la moarte
să-i sporim pe șase-n șase cu un șapte
să lăsăm mioarele să se adape
din același lapte
Soro viață
de ești viață
vino soro de mă-ngheață
haide și mă pietruiește
lacrima-mi cărămizește
să fac turla răsucită
și fără de greș
cea de la Argeș.
Să îngrop sub mine domnii
voievozii și potopul
și doar verbul să-mi răsară
răsădind pe câmpuri snopul
și să mă preling la vale
doar de o cutremurare
de la Vrancea înspre mare
care-i neagră și-n secare.
(februarie 1981)
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.