Flavius, dezbracă-ți inima
și scoate-ți durerea de pe tine
și spală-ți amintirile Flavius
Miroși tot din prea multe aduceri aminte!
Mai odihnește-te și tu
în timp ce îți spun adevărul, în timp
ce îți spun timpul.
Ah, tu, cât de puțină avere
poate avea lumină. Nu e vorba de a face un cimitir
și nici de a ne găsi un loc pustiu
pentru neființă, Flavius.
Un cuvânt în care să locuim
sau în care să fi locuit vreodată,
un cuvânt care să ne dea dreptul de-a avea un trecut,
dreptul la naștere,
Flavius, dreptul de a fi fost născuți cândva
iar nu chinul de a ne naște tot timpul.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.