Ei stăteau la rând, triunghiulari,
înșirați pe maxilarul de templuri aztece.
Gâtlejul mut al circurilor mari zvârlea
în ei cu lumina rece.
Umbrele lor stăteau la rând, triunghiulare,
înșirate că dintâi,
până departe-nfipte-n cerul mare
de la sfârșiturile minții.
Negre un timp, apoi fără timp și culoare,
înșirate la rând, în lungire,
triunghiuri netriunghiulare
se deformau în nemurire.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.