Nu cum sunt eu sunt eu
ci cum ești tu sunt eu
Nu verde, nu galben, nu roșu
ci foarte verde, foarte galben, foarte
roșu.
Nu cum sunt eu sunt eu
ci cum ești tu sunt eu
Nu mov, nu foarte mov
ci foarte foarte mov.
Nu cum sunt eu sunt eu
ci cum ești tu sunt eu
un fel de tu sunt eu
pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu