Oh, privirea are sâmburi ca și cum ar fi o fructă,
calul inimii pe dâmburi de din iarbă ei se-nfruptă.
Stau și nu mă clatin, stau chiar în cercul de
cuvinte nenăscute ce erau ca sămânța cea de linte,
Ca porumbul, ori ca grâul, ori ca meteorul
care taie în pieziș pârâul cu semințe vechi, de soare.
Pantă
Rhei, se-nfioară tot ce curge,
numai tu în mijloc de vieți stai, țară,
pururea atunci și-acu.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.