Noroi care nu murdărește,
noroi suav, noroi lăsat de cuvinte în aer,
noroi îmbrăcând primul
pas dezlipit de pământ, de podul de aer.
Noroi pân'la ferestre, pân'la broaștele ușilor,
vărsându-se-n odaie, în chei subțiri, chei ce
deschid poarta mare a tăcerii,
aflată în fiecare oră de vid.
Noroi al secundelor neimportante,
al tăcerilor dușmănoase
ce-nconjoară morții bătrâni,
morții care-au murit fericiți.
Noroi mișcător, de animale suave înjugate la un plug de os,
livid, arându-ne carnea pe
dinlăuntru, și-nsămânțând-o cu craniile
flămânde ale morților de dinaintea nașterii noastre,
crescând necontenit.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.