Pentru că tatăl meu și pentru că mama mea, pentru că sora mea mai mare și pentru că
sora mea mai mică, pentru că diferiți frați ai tatălui meu și pentru că diferite surori
ale mamei mele, pentru că diferiți iubiți ai surorilor mele, închipuiți sau reali,
pentru că rudele sărace și rudele bogate, pentru că toți erau de față în casa copilăriei mele,
toți erau de față, veniți întocmai și numai pentru mine,
pentru că toți se sculaserădin somn
și aceasta se vedea,
pentru că toți aveau acele fețe proaspăt ieșite din somn
și aceasta se vedea,
se vedea că veniseră pentru mine,
acolo, în casa în care mă născusem
de numai câteva decenii,
pentru că toți erau de față ca să mă vadă,
ca să mă vadă cum mă voi comporta, cum voi răspunde
ba mai mult decât atât, cum voi fi în stare să fiu,
nici eu nu m-am lăsat mai prejos
și am adus cu mine tot ceea ce puteam să aduc.
Ce am adus cu mine?
Am adus cu mine turma mea de lei străvezii.
Cum era turma mea de lei străvezii?
Ei erau după cum urmează:
ca jadul,
ca norul alb,
ca sticla moale.
Părea că se poate vedea prin ei.
Prin ei nu se putea vedea nimic.
Ei erau cât bivolii.
Precis erau cât bivolii
din moment ce coama lor și-o frecau de șoldul meu.
Deși animale se purtau ca niște arme.
Cum adică de se purtau ca niște arme?
Uite cum: unul dintre ei și-a pus labele străvezii pe partea stângă
și pe partea dreapta a pieptului meu,
cu limba străvezie mi-a lins fața nădușită,
cu limba străvezie mi-a lins sternul.
Depune propria mea mamă mărturie de aceasta:
din dragoste și lingându-mă, leul mi-a rupt cămașa
și coasta.
Mama mea depune mărturie că așa a fost.
Pentru că ea mi-a adus o nouă cămașa de piele
pe al cărei umăr drept înflorea o bubă roșie.
Și tot ea mi-a adus o nouă coastă, ca s-o înlocuiască pe cea veche și ruptă.
Mama mea depune mărturie de aceasta, pentru că mama mea când m-a făcut pe mine m-a făcut înțelept și cu piese de schimb.
Ce mi-a făcut dublu?
Mai întâi mi-a făcut dublu pământul pe care calc.
Dacă se strică sub mine pământul
maică-mea m-aduce altul sub tălpi
pregătit din timp
și, și încercat din vreme, antrenat
în diferite întrebuințări cosmice.
Alt leu transparent mi se atârnase
o dată cu mirosul iute al subțiorii de bărbat
ca o pușcă transparentă
trăgând din ea urlete transparente.
Nu invizibile, pentru că prin invizibil se vede.
Transparente, pentru că prin transparență nu se vede,
transparență fiind memoria plângândă
a tot ceea ce este invizibil.
în fața tuturor rubedeniilor mele am venit
cu turma de lei transparenți
pentru că trebuia să dau lupta cu invizibilul.
Leii se frecau unii de alții ca flăcările între ele.
Eram numai între bărbați, noi prietenii:
nici o leoaică nu era printre noi, nici o stea.
M-am oprit drept în mijlocul curții casei în care m-am născut.
Toate rudele mele s-au ridicat la cer, s-au așezat albe și strălucitoare ca și cornul lunii noi alb și strălucitor pe cerul fără nori.
Zarvă de lei transparenți mă înconjura.
Râdeam ca să-mi liniștesc rudele
și ele chițcăiau timide
așa că noaptea începu printr-o ploaie de meteoriți.
Am cerut o țigară și tata a coborât pe o rază și mi-a aprins-o.
El a venit special pentru că voia să-mi explice ceva numai mie, în așa fel încât ceilalți să nu audă ce-mi spune.
Am făcut un semn cu inima leilor transparenți care mă înconjurau.
Ei toți, hăldaii, m-au strâns ca un inel al lui
Saturn
tăcându-și mișcările,
și de jur împrejurul meu s-au așezat astfel
cum trebuie că erau așezate pe scutul lui
Achile
anotimpurile, când
Tethis, mă-sa,
venise să-i dăruiască scutul fierbinte,
arzând pielea de pe degete,
proaspăt scos din cuptorul lui
Vulcan.
Conversând cu tine harul meu a tremurat.
Tata mi-a spus că avea să-mi spună: numai eu am auzit ce mi-a spus.
Voi nu ați auzit ce mi-a spus.
Nici tu nu ai auzit ce mi-a spus.
Am dat drumul leilor să fie din nou așa cum erau.
Am rânjit și le-am strigat:
"Au trecut vremurile când
Achile purta un scut".
între timp mi-am terminat țigara,
rudele mele argintii strigau pe cer;
se putea cânta pe cozile stelelor căzătoare,
pe țipetele lor de încurajare,
ca pe o hartă.
Un leu străveziu a început să-mi lângă rotula piciorului drept.
Mă gâdila plăcut.
Tocmai de aceea el mă linsese pe rotula,
ca să mă facă să surâd rudelor mele.
II
Și în fine el a venit.
El era foarte tânăr și suav.
El era plin de bunăvoință.
Și nu părea deloc că are chef să mă înfrunte.
Mai mult decât atât, el părea că plânge.
Oasele lui erau mai subțiri decât oasele mele.
Pielea de pe el era mai puțin iubită decât pielea de pe mine.
El a venit singuratic.
Timid.
Șchiopătând din pricina marei lui singurătăți.
El a strigat cu voce de tânăr bărbat îndrăgostit.
El a strigat având grijă însă să-și aleagă sunetele strigătului.
De îndată strigătul lui se transformă într-o adresare.
Deci el mi se adresa:
"Prin hubloul acela eu totuși m-am uitat la planeta aceea.
Mi-a fost o rară frica,
mi-a fost un coșmar.
Planetă singură și plină de bube,
de bube cerești, neinfectate.
Iată, m-am întors, mi-a spus el,
și tu de ce vrei să mă înfrunți cu tot dinadinsul,
și tu de ce ai venit cu leii tăi străvezii în întâmpinarea mea,
și, tu, îmi spuse el aplecându-se către urechea mea,
tu, mai ales tu, de ce ai venit cu toate rudele tale
planetare?"
El era neobișnuit de melancolic, deosebit de înfrigurat,
și tot timpul
îmi stârnea ciudata părere de rău
că nici eu și nici leii mei,
că noi, cei care îl întâmpinăm,
nu aveam nimic muieresc în noi
El mi-a spus surd:
"Ai mei toți s-au sugrumat de spaima
când eu mi-am asumat plecarea
către dincolo".
El s-a aplecat către urechea mea și mi-a zis:
"Deci să-ți spun totul, absolut totul;
voi încerca să-ți descriu ce am văzut prin hublou".
"Nu", i-am spus eu.
Brusc toți leii mei străvezii și-au căscat spre el boturile
flămânde,
cu dinți străvezii,
flămânzi.
"Bine, mi-a zis el, dacă nu vrei să știi nu-ți spun".
"Nu vreau să știu", i-am răspuns.
"Să plec?", m-a întrebat el.
"Cum o să pleci, i-am răspuns.
Nu vezi că sora mea e îndrăgostită de tine?"
"Cheamă-ți rudele atunci, mi-a spus el, rămân".
"Nu chem pe nimeni, i-am răspuns dar rămâi".
Leii străvezii ai mei
s-au lipit între ei.
Leii străvezii ai mei
brusc s-au foarte lipit între ei.
Ei au devenit un scut.
Mie mi s-a făcut somn și m-am culcat pe scut. "Lasă-mă să te ridic și să te port pe scut". "Ridică-mă, am urlat, poartă-mă".
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.