Mi-ar veni să strig
că mi s-a pângărit gingășia
și obsedat de versul târziu al lui Rilke,
!'cel care până acum
nu și-a făcut casa
nici nu-și va mai face'
m-aș simți îndemnat să aleg
din cele trei calități fundamentale, -
!bunătatea, durerea și întunericul, -
!numai pe aceasta din urmă.
Dar, prea bine știu că uneori
sinceritatea e o viclenie
ca și adevărul în gura vulpii.
Dezbrăcat de memorie, și având
însușirea tăcerii
las în deplină afundare
tristețea rece a lucrurilor
și cele două trei făpturi mai vechi
ce nu se pot dezlipi
de bătrânii strămoși
ai acestei secunde libere
le las în înțepătoarea lumină
și în solemna reclădire.
Și totuși, ce aparte lumina lucea
ce fel de dimineți
de o altă culoare a sângelui
erau cu puțin înaintea izbucnirii războiului.
Tata mă lua pe cadrul bicicletei
și rulam astfel spre marginea orașului
pe lângă gardurile de lemn
ale vechilor depozite de cherestea.
Întins în iarbă ca o junglă
prin fala ochiului zburau
avioane de luptă cât un ou de pasăre
cu aripi din coajă de ou de pasăre
Era o vărsare de sânge
de scorlișoară, de cuișoare,
de boia de ardei
Nu se prăbușeau niciodată
și pentru nimic în lume
nu le-aș fi atins cu degetul
Clănțăneam numai din dinți
până când simțeam că am
două rânduri la fiecare falcă
Se nășteau vampirii de sâmbătă dimineața
din rumeguș și apă de oi.
Somnul se arăta ca o alternanță a luminii, -
!secunda se arăta uneori eternă
moartea mai lipsită de infinitate ;
decât punctul însuși,
ea era mai mică
Secundă ocupa totul,
mâncând, devorând, înghilînd, absorbind
totul
nemailăsând nimic morții
și nemailăsând nimic
morții cea de dinainte de naștere
Atunci, sau cam pe atunci, tata
mi-a croit haine
din pielea Roșinanței
pe care o tăbăcise singur
și o pilise cu pilă
Peste noapte însă iapa
începea să se refacă
și ușor amețit de miazme
mă simțeam presat de copitele ei
de coastele ei și botul ei.
N-aș fi dezbrăcat-o ca să nu-l jignesc
pe tata ;
n-aș fi putut s-o mai țin îmbrăcată
din pricina coloanei de aer care
mă presa
ca o suliță
Sinceritatea poate fi o mizerie
iar adevărul pus în gura
unui dihor, o murdărie !
N-am descălecat ceea ce nu călăream
dar nici de dezbrăcat nu m-am
dezbrăcat
de pielea Roșinanței tot una cu
a mea. Curând după aceea a izbucnit războiul ;
peste cinci ani s-a încheiat pacea ; -
!după mult mai mulți ani
am remarcat deodată în iarbă ca o
junglă
o luptă aeriană
între niște avioane cât oul de pasăre
Și acum mai am mâinile pline de gălbenuș
uscat
care uneori începe să se refacă din sine
și-mi presează mâinile
și-mi subție degetele
cu durere mare îmi subție degetele
mai ales arătătorul, blestematul de arătător.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.